Ministerul Educației: Colaborarea dintre instituțiile de învățământ și companiile din mediul privat, importantă pentru dezvoltarea tinerilor. Un exemplu: Școala de Vară Microsoft

Publicat: 01/08/2013, 13:11
Actualizat: 20/03/2019, 19:50

Oficialii Ministerului Educației își doresc să modifice programa școlară pentru a veni în ajutorul tinerilor și pentru a le oferi mai multe cunoștințe care le vor fi utile atunci când vor intra pe piața muncii. Ei încurajează, de asemenea, inițiativa unor mari companii din sectorul privat care susțin proiecte de internship alături de instituții de învățământ în vederea dezvoltării aptitudinilor elevilor și studenților.

„S-a început o astfel de modificare cu ciclul primar, va continua cu pregătirea celei de la ciclul gimnazial, iar pentru nivelul liceal probabil că anul viitor se vor face demersuri pentru a se asigura o cât mai bună corelare cu piața muncii”, a declarat pentru gândul Valentina Duminică, secretar de stat pentru învățământul preuniversitar în cadrul Ministerului Educației.

Duminică explică, totodată, că proiectele realizate alături de companiile care își desfășoară activitatea în România sunt foarte importante pentru tineri, dar că din păcate acestea se derulează destul de rar.

„Este nevoie de parteneriate, de colaborare, pe partea de instruire practică”, susține secretarul de stat.

Școala de vară Microsoft, program care vine în ajutorul liceenilor

Un astfel de program care vine în ajutorul tinerilor români a fost organizat pe parcursul lunii trecute de către reprezentanții subsidiarei din țara noastră a gigantului american Microsoft.

FOTO: Facebook/Microsoft România

În această perioadă, 40 de elevi bucureșteni ai Colegiului Național de Informatică „Tudor Vianu” au avut posibilitatea să dobândească noi cunoștințe în domeniul IT sub îndrumarea mentorilor voluntari, a angajaților și a studenților parteneri Microsoft.

Prin intermediul acestui proiect-pilot, tinerii au avut ocazia de a-și dezolta, pe platforma Windows 8 și Windows Phone 8, propriile aplicații atât cu uz educațional, cât și cu uz utilitar.

Miercuri, liceenii au prezentat cele 21 de aplicații la care au lucrat cât timp au participat la Școala de Vară Microsoft, acestea oferind soluții fie pentru aflarea cursului valutar, a știrilor și a promoțiilor de care poți beneficia atunci când vizitezi un anumit centru comercial, fie pentru a învăța mai ușor pentru probele din cadrul Evaluării Naționale și pentru a afla noutățile din lumea jocurilor PC.

Kostas Loukas: Dacă cineva vrea că parieze pe viitorul României, atunci trebuie să fie un pariu pus pe tineret

Directorul general al Microsoft România s-a declarat încântat de activitatea tinerilor români. „Mi-a plăcut foarte mult că elevii erau pasionați în legătură cu munca lor, că au încercat, că au acordat mult timp și multă atenție, iar prezentările lor de la final au fost foarte profesioniste. A fost o experiență foarte bună pentru mine și sunt sigur că îi vom revedea pe unii dintre ei în viitor”, a declarat Loukas pentru gândul.

FOTO: Facebook/Microsoft România

„Credem că tineretul este viitorul nostru, că tineretul poate crea inovație, poate crea antreprenoriat și, dacă cineva vrea că parieze pe viitorul României, atunci trebuie să fie un pariu pus pe tineret. Suntem aici să furnizăm mijloacele, îndrumarea și programele potrivite pentru a-i ajuta pe tineri să facă ceea ce își doresc cu visurile lor”, a mai explicat Loukas adăugând că acest proiect poate fi considerat un foarte bun exemplu al colaborării dintre sectorul public și cel privat.

Directorul general al subsidiarei din țara noastră a gigantului Microsoft susține, totodată, că după evaluarea rezultatelor programului desfășurat anul acesta se va încerca, cel mai probabil, implicarea pe viitor a unui număr mai mare de elevi și chiar a mai multor instituții de învățământ.

„Ceea ce am văzut noi astăzi, referitor la programare, cred că este mai degrabă ceva ce se lucrează la nivelul învățământului superior. Inițiativa lăudabilă a conducerii Colegiului Național Tudor Vianu a făcut ca această activitate să fie transferată la nivelul învățământului preuniversitar, pe partea de învățământ liceal, unde se știe că partea de pregătire este preponderent teoretică dacă vorbim despre profilul real”, a spus și secretarul de stat Valentina Duminică.

Cum a luat naștere acest proiect-pilot

Proiectul Școlii de Vară a apărut în urma unei colaborări dintre compania din domeniul tehnologiei și conducerea Colegiului Național „Tudor Vianu” venită după ce un număr mare de elevi ai acestui liceu s-au înscris la un hackathon organizat recent de Microsoft.

FOTO: Facebook/Microsoft România

„Atunci am avut o primă discuție cu profesorii școlii, profesorii însoțitori, și cu directorul școlii, Severius Moldoveanu despre ce proiecte am putea să facem împreună”, a declarat Sanda Foamete, manager de strategii educaționale al Microsoft România.

A urmat apoi o perioadă în care s-a testat interesul elevilor în legătură cu o posibilă colaborare dintre cele două părți. „Față de așteptările noastre, am primit mult mai multe solicitări și astăzi am ajuns cu Școala de vară la final”, a mai spus Foamete.

Procesul de selectare a celor 40 de liceeni, cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, a fost unul destul de dificil, după cum explică directorul adjunct al Colegiului Național „Tudor Vianu”, Dan Ciupercă, din cauza numărului mare de „copii bine pregătiți, capabili și dornici să facă ceva în plus față de ceea ce se întâmplă la școală”.

„Copiii au nevoie să cunoască ce se întâmplă pe piața muncii, au nevoie să știe și alte lucruri decât cele scrise în carte, anume au nevoie să învețe să relaționeze, au nevoie să își facă unele cunoștințe, pe lângă cele scrise, din manuale”, a declarat pentru gândul Dan Ciupercă.

FOTO: Facebook/Microsoft România

„Cred că o asemenea experiență îi ajută, mai ales că vor primi o scrisoare de recomandare. Deja își croiesc un drum, deja pun cărămizile. Au trecut de temelie și construiesc etajul construcției numite carieră”, a mai adăugat el menționând, totodată, că programele de pregătire precum Școala de Vară ar putea fi o modalitate de a-i determina pe tinerii cu aptitudini deosebite să nu plece peste hotare.

Tinerii informaticieni, despre experiența Microsoft

Directorul adjunct al liceului e informatică de unde au fost selectați cei 40 de participanți ai Școlii de Vară Microsoft spune că din discuțiile pe care le-a purtat cu elevii săi a ajuns la concluzia că săptămânile petrecute alături de mentorii și angajații companiei americane au fost un impuls pentru aceștia să își continue studiile în domeniu.

„Unii doresc să continue activitatea chiar dacă este vacanță. Am primit semnale de la ei că abia așteaptă să treacă weekendul pentru a continua să lucreze și am văzut că s-a și stabilit o relație bună cu prietenii de la Microsoft”, explică Ciupercă.

„S-au simțit ajutați și asta le va da un impuls pentru a continua să învețe acasă și să păstreze legătura cu cei de aici”, adaugă el.

Paula Doja, care va fi începând din această toamnă elevă în clasa a XII-a la liceul „Tudor Vianu”, este una dintre participantele la acest proiect-pilot.

FOTO: Facebook/Microsoft România

Pe parcursul programului de practică, tânăra a dezvoltat o aplicație care să îi ajute pe elevii de clasa a VIII-a să învețe mai ușor pentru Evaluarea Națională.

„M-am gândit să o fac pentru că știu că sunt mulți părinți și elevi îngrijorați care nu știu cum să se pregătească. În cadrul aplicației mele, în fiecare zi utilizatorul primește câte o întrebare nouă la materiile care îl interesează, adică matematica și româna”, a explicat Doja pentru gândul.

Adolescenta, care își dorește să urmeze după terminarea liceului cursurile unei facultăți din Statele Unite ale Americii sau din Marea Britanie, spune că a ales să aplice pentru Școala de Vară fiindcă i-a plăcut ideea de a învăța cum să își dezvolte propriile aplicații.

„M-a ajutat să îmi dau seama cam ce aș vrea să fac în viitor, spre ce ar trebui să mă orientez în carieră și a fost frumos că am putut să lucrez cu mai mulți elevi care au aceleași pasiuni ca mine”, povestește ea despre experiența Microsoft.

FOTO: Facebook/Microsoft România

Un alt elev al aceluiași liceu a creat o aplicație care îi ajută pe utilizatori să încadreze în lege cu mai multă ușurință diferite infracțiuni. Aplicația sa i-a atras atenția oficialului Ministerului Educației prezent la evenimentul de încheiere a programului de practică.

„Aplicația legată de Codul Penal poate fi livrată Ministerului de Justiție. Avem în vedere o colaborare pe dezvoltarea competențelor civice prin participarea efectivă a magistraților în predarea cunoștințelor juridice și cred că această aplicație le-ar oferi copiilor de gimnaziu posibilitatea să intre mai ușor în interacțiune cu ceea ce reprezintă legea”, a ținut să menționeze secretarul de stat Valentina Duminică, adăugând că va încerca să medieze o eventuală discuție dintre tânăr și reprezentanții Ministerului Justiției.

Radu Bucur, elev în clasa a XII-a, a participat și el la proiectul-pilot Microsoft și susține că această experiență l-a făcut să își dorească și mai mult o carieră în IT.

FOTO: Facebook/Microsoft România

„Experiența aceasta a însemnat destul de mult pentru că m-am gândit de mult să urmez o carieră în acest domeniu și am aflat multe lucruri în legătură cu asta”, a explicat pentru gândul tânărul care a dezvoltat o aplicație prin care utilizatorii pot afla de ce boală suferă în funcție de simptomele pe care le au.

Școala de Vară nu este singurul program organizat în ultima perioadă de Microsoft pentru tinerii din România. Tot anul acesta, reprezentanții companiei au desfășurat competiții pentru cei pasionați de domeniul IT, precum Innovation Labs sau Imagine Cup, și le-au oferit studenților posibilitatea de a face shadowing atât în cadrul subsidiarei din țara noastră, cât și la subsidiara poloneză condusă în prezent de fostul director general al Microsoft România, Ronald Binkofski.

Poveștile de succes ale unora dintre tinerii care au participat la aceste activități au fost publicate în campania gândul „Fabrica de idei”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Rusia ATACĂ România?! Putin nu mai blufează: România este o țintă militară
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată